Cum ajută tehnologia în învățarea timpurie
Cum ajută tehnologia în învățarea timpurie

Cum ajută tehnologia în învățarea timpurie

Tehnologia a împins limitele posibilului în multe privințe, inclusiv în ceea ce privește învățarea timpurie. Astăzi, copiii ajung să petreacă mai mult timp în fața ecranelor, de la vârste din ce în ce mai fragede. Mulțumită progreselor în tehnologie, părinții pot însă ghida încă de la început felul în care cei mici folosesc telefonul sau tableta, expunându-i la tehnici distractive de învățare care blurează granițele dintre joc și școală.

Ce este învățarea timpurie?

O confuzie destul de des întâlnită este că învățarea timpurie se face la creșă, sau că se aseamănă babysitting-ului. Însă învățarea timpurie este mult mai mult decât atât – înseamnă tehnici de învățare construite cu specialiști, care ajută în educația și dezvoltarea copilului înainte de contactul cu grădinița sau școala. Copiii care sunt expuși metodelor de învățare timpurie avizate de specialiști dezvoltă competențe cognitive și emoționale importante, sunt mai sociabili, au mai multă încredere în ei, sunt mai atenți ulterior la școală și mai deschiși către a învăța lucruri noi.

De ce este important să începi să înveți de mic?

În primul rând, învățarea timpurie satisface curiozitatea copiilor și le oferă o metodă de a înțelege lumea din jurul lor! Deși în general în România copiii încep școala în jurul vârstei de 6 ani, creierul începe să se dezvolte și să absoarbă informații cu mult timp înainte. Cel mic trece prin mai multe etape de dezvoltare a limbajului, vocabularul său crescând exponențial în primii ani de viață și ajungând la câteva sute de cuvinte în jurul vârstei de 3-4 ani. Învățarea timpurie contribuie la parcurgerea armonioasă a acestor etape, îmbunătățind ascultarea, înțelegerea, vocabularul, gândirea matematică (număratul, recunoașterea figurilor geometrice), gândirea creativă și rezolvarea problemelor.  

Conform UNICEF, copiii care beneficiază de învățare timpurie au șanse mai mari de reușită la școală și în viață. Rata abandonului școlar este mult redusă, iar odată ajunși adulți, aceștia vor fi mai bine integrați social, cu oportunități de carieră și meserii mai bune.

Tehnologia și metodele tradiționale de învățare – ce să alegi pentru copil?

Este tentant să ne gândim la educație în alb și negru – ce este mai bine pentru copilul meu, să apelez la metode clasice de învățare sau să mă bazez pe noile tehnologii? Dar de ce nu ar putea fi amândouă instrumente de învățare eficiente și utile în dezvoltarea copilului? Platformele online, jocurile și aplicațiile digitale pot fi privite ca metode complementare de învățare, al căror rol nu este să înlocuiască învățarea tradițională, ci să o completeze și să o ajute! Sub îndrumarea părintelui, tehnologia poate fi folosită într-un mod sigur și responsabil, cu beneficii demonstrate pentru cei mici.

învățare timpurie

Noi îți punem la dispoziție platforma de logopedie VoxiClinic, prin care poți intra în legătură cu un logoped iar copilul tău poate participa în ședințe de terapie 1-la-1, de pe laptop sau calculator conectat la internet. VoxiClinic este construită cu un grad mare de interactivitate, astfel încât să răspundă tuturor așteptărilor și nevoilor unui logoped în timpul ședințelor de terapie. Copilul tău se bucură de sute de exerciții interactive, jocuri educaționale, module de exersare și pronunție a sunetelor și multe altele!

De curând am lansat noua versiune a VoxiKids App – o aplicație mobilă pentru copii concepută împreună cu logopezi și terapeuți, după principiul învățării prin joc.

Viața noastră ca adulți este adesea agitată și poate fi o adevărată provocare să le oferim copiilor activități interesante pentru ei, care să le capteze atenția și să îi mențină ocupați mai mult timp. VoxiKids App cuprinde jocuri și exerciții interactive, povești audio, puzzle-uri și cântece – adică ceea ce îți trebuie pentru a menține atenția celui mic, în timp ce acesta își dezvoltă limbajul, pronunția și înțelegerea verbală.

Ce impact are tehnologia educativă în învățarea timpurie?

Pe lângă faptul că tehnologia aplicată în educație oferă părintelui puțin mai mult timp liber, poate de asemenea să creeze un mediu personalizat, sigur și interactiv pentru copil, care îi angajează mai bine atenția și aptitudinile. Prin jocurile digitale educative, cel mic pornește într-o adevărată aventură de explorare creativă în care învață lucrurii interesante, dar și să se descurce independent în diverse situații, fără ajutorul părinților.

Din VoxiKids App, vei putea evalua dezvoltarea limbajului copilului tău și vei monitoriza cu ușurință progresul educativ. Cele mai importante rezultate se vor vedea însă în viața de zi cu zi, când copilul tău va începe să-și folosească mai bine abilitățile de comunicare și înțelegere exersate prin joc, în aplicație.

Mai multe beneficii ale tehnologiei în educație

Distractiv și antrenant  Cu cât copilul se joacă mai mult, cu atât învață mai multe și își dezvoltă limbajul și gândirea.
Îmbunătățește abilitățile de comunicare Parcurgerea independentă a etapelor jocului susține ascultarea, răbdarea și atenția copilului. Atunci când vă jucați împreună, veți comunica mai bine și mai ușor.
Îmbunătățește memoria și integrarea cunoștințelor Interesul și atenția investite în joc ajută copilul să rețină mai bine informațiile noi și să le integreze în fondul de cunoștințe deja existent.
Încurajează atât învățarea individuală cât și cea colaborativă Fiecare copil progresează în ritmul său, uneori având nevoie să reia singur anumite lucruri cu care nu se descurcă bine din prima. Alteori, este mai ușor să învețe în grup sau cu familia. Tehnologia poate răspunde ambelor stiluri de învățare.
Învață abilități moderne VoxiKids ajută copiii să se familiarizeze cu tehnologia modernă și să descopere rapid cât de utilă poate fi în dezvoltarea a ceea ce educatorii numesc cei 4 “C” din educația timpurie – creativitate, gândire critică, colaborare, comunicare.
Mobilitate Datorită tehnologiei, instrumentele de învățare pot fi accesate de oriunde. Aplicațiile mobile nu au nevoie de urmărirea unui orar, cel mic putând să le folosească oricând are chef de joacă!

Distribuie articolul pe

Fii la curent cu ultimele noutăți

Abonează-te la newsletterul Voxi

Social Media

Cele mai citite articole

Categorii

Articole similare