Interviu cu dr. Carolina Bodea Hațegan

Conf. univ. la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

Voxi: Din experiența dvs. considerați că terapia online este la fel de eficientă ca cea din cabinet?

Carolina: Terapia logopedică se poate derula cu succes în mediul online, în anumite contexte diagnostice. Eficiența terapiei logopedice în mediul online este aspectul care primează, atunci când suntem în situația de a opta fie pentru terapie onsite/față-în-față, fie pentru terapie online. Din experiența mea practică, mai cu seamă din ultima perioadă (menționez că realizam terapie logopedică online anterior perioadei pandemice, dar la o scară mai redusă decât acum), consider că terapia logopedică online are o eficiență crescută, în anumite contexte diagnostice, iar dacă avem suport familial, chiar și în contextele diagnostice, unde beneficiile acestui tip de terapie sunt mai reduse, putem obține rezultate îmbucurătoare.

Este evident că terapia logopedică în cabinet este terapia cea mai de dorit, dar în context pandemic, în situația în care avem distanțe mari de parcurs, atunci când ne bazăm pe un suport consistent din partea părintelui, când beneficiarul terapiei logopedice este cvasi-independent în utilizarea resurselor tehnologice, terapia logopedică online poate fi o soluție avantajoasă.

V: Care sunt avantajele teleterapiei și cine poate beneficia de ea?

C: Dintre avantajele terapiei logopedice online menționez: anularea distanțelor,protejarea noastră și a copiilor în situație de pandemie, reducerea costurilor care țin de spațiu și deplasare.

Beneficiarii terapiei logopedice online pot fi atât copiii, cât și adulții, precum și familiile acestora. Desigur că în anumite contexte diagnostice, așa cum este contextul dizabilităților multiple sau al tulburărilor din spectrul autist, terapia logopedică online este mai puțin eficientă, prin urmare aceasta fie este combinată cu terapia logopedică în cabinet, fie nu se consideră o opțiune.

V: Considerați VoxiClinic o resursă logopedică valoroasă?

C: Ideea unei clinici digitale unde terapeutul are mai multe resurse la îndemână, precum și posibilitatea de a derula activități terapeutice într-un spațiu virtual securizat, fără să mai fie necesar să optăm pentru diferite platforme online, configurează VoxiClinic, un cert proiect inovativ, drept o posibilă resursă logopedică valoroasă.

Ceea ce mi-aș dori de la acest proiect este ca exercițiile și sarcinile propuse utilizatorilor prin VoxiClinic să fie validate științific. Prin urmare, consider că reliefarea practicii logopedice bazate pe dovezi științifice îi poate conferi clinicii o valoare suplimentară.

V: Ce considerați că aduce nou clinica digitală Voxi?

C: Clinica digitală Voxi aduce ca prim element de noutate integrarea resurselor online și posibilitatea de a derula terapie logopedică online prin intermediul platformei Voxi. De asemenea, digitalizarea exercițiilor și activităților logopedice clasice este un alt element de noutate, dar în același timp foarte pertinent, având în vedere evoluția mondială a lucrurilor.

V: Care considerați că este impactul pe care VoxiClinic îl are asupra copiilor/beneficiarilor?

C: VoxiClinic poate fi o resursă logopedică valoroasă, care să aducă copiilor și familiilor acestora șansa de a beneficia de terapie logopedică, chiar și în contexte delicate, așa cum este situația aceasta prin care trecem de aproape 2 ani.

V: Cât durează o sesiune de terapie logopedică online? Durează la fel de mult precum o sesiune clasică în cabinet?

C: O ședință logopedică onsite durează 50 minute. Uneori ședința logopedică online, pentru a fi eficientă, o împărțim în două sesiuni, mai ales cu copiii mici sau în contextele diagnostice unde angajarea în sarcini a beneficiarilor este mai deficitară.

Carolina Bodea Haţegan este conf. univ. dr. la Departamentul de Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca/ membru fondator și președinte Asociaţia Specialiştilor în Terapia Tulburărilor de Limbaj şi Comunicare din România-ASTTLR

Distribuie articolul pe

Fii la curent cu ultimele noutăți

Abonează-te la newsletterul Voxi

Social Media

Cele mai citite articole

Categorii

Articole similare