fbpx
AnaMaria Onică: „Obiectivul meu principal în rolul actual este ca produsele Voxi să devină produse de referinţă în sănătatea digitală pe nişa logopedie/sănătate mentală la nivel global.”
În fiecare an, Business Magazine publică un catalog al celor mai importanți oameni de afaceri sub 40 de ani, prin care semnalează tineri ambițioși aflați fie în poziții de conducere în cadrul unor companii mari, fie în conducerea unor startup-uri cu ascensiune rapidă. De-a lungul timpului, anuarul Business Magazine a listat nume ce aveau să devină leaderi de mare succes, printre care Iulian Stanciu – CEO-ul eMAG, și Severina Pascu – CFO și deputy CEO al Virgin Media în UK. Fiecare ediție a catalogului include doar nume noi din mediul de business local, ce nu au mai făcut parte din edițiile precedente.
AnaMaria Onică, co-fondatoarea și CEO-ul VoxiKids, are 10 ani de experiență ca designer UX/UI, ceea ce a ajutat-o să înțeleagă ce implică construcția unor produse cu adevărat inovatoare.
„Experienţa acumulată m-a ajutat să construiesc produsele existente şi să înţeleg cum să manageriez echipe şi proiecte de nişă. Am reuşit să aducem pe piaţă, într-un timp relativ scurt, două produse digitale cu un potenţial mare de scalare, care sunt deja apreciate.”
Prin produsele Voxi, AnaMaria și-a propus să facă mai ușoară conexiunea între copii și logopezi în mediul digital. VoxiKids mobile app permite copiilor să parcurgă exerciții de specialitate sub forma unui joc logopedic pentru dezvoltarea vorbirii și poate fi folosită atât acasă cât și în cabinetele de logopedie. Cu peste 14.000 de descărcări, VoxiKids app a avut un succes neașteptat pentru un produs de nișă. Clinica digitală VoxiClinic țintește și mai departe, urmărind să faciliteze teleterapia – adică terapia logopedică online, prin care păriții pot accesa logopezi de oriunde în lume, eliminând astfel problema accesului fizic și a barierelor geografice.
Urmărește-ne pe paginile de social media pentru a fi la curent cu ultimele noutăți și campanii Voxi: Facebook and LinkedIn.